Sfaturi pentru turistii iubitori de drumetiile montane
Echipamentul si alimentatia necesara parcurgerii traseelor montane sunt strans legate de etajul climatic la care vrem sa desfasuram excursia. Pentru tara noastra este unanim acceptata urmatoarea clasificare:
- pana la 1500m - trasee usoare
- 1500 - 1800 m - trasee mijlocii
- peste 1800 m - trasee dificile
Inainte de a pleca in drumetie:
1. Informati-va asupra itinerariului propus, gradului de dificultate, starea vremii, conditiile climatice locale, starea de functionare a mijloacelor de transport pe cablu;
2. Plecati pe munte doar cu echipament adecvat, lanterna, rucsac, trusa de prim ajutor;
3. Nu riscati sa plecati singuri la drum;
4. informati cabanierul asupra traseului ales si inscrieti-va in registrul de trafic al turistilor, lasand datele dumneavoastra in acesta;
5. Alegeti traseele in functie de pregatirea fizica, tehnica si psihica a celui mai slab din grup;
6. Folositi numai traseele marcate. Urmariti marcajele de pe traseu;
7. In cazul aparitiei dificultatilor pe traseu sau a inrautatirii vremii, retrageti-va la cea mai apropiata cabana;
Echipamentul turistului
Vestimentatia trebuie sa fie cat mai usoara, dar sa apere de frig, ploaie, vant sau soare functie de conditii. Echipamentul se impune sa fie comod, calduros, apt sa reziste la ploi si vanturi puternice.
Rucsacul, cel mai util "bagaj" al turistului nu trebuie inlocuit cu geanta de umar, sacosa sau poseta.
Se recomanda oricarui turist sa aiba in rucsac pantaloni lungi, tricou, pulover, pelerina sau hanorac impermeabil, iar pentru vara palaria sau sapca. Pantalonul cel mai comod este cel de tip alpin cu ciorapi trei sferturi din bumbac sau lana. Apoi maieu si chilot tetra (cu schimburile necesare), camasa cu maneca lunga - de preferinta din diftin - pulover de lana cu maneci si inchis la gat. Plelerina iti este foarte utila pe timp ploios deoarece nu exista refugii pe trasee. Pelerine usoare care se pot strange si pe corp, hanorac pentru vant sau burnita, caciulita de lana, ochelari de soare si eventual manusi va pun la adapost de capriciile vremii.
Incaltamintea - bocanci de preferat din piele, rodati si sosete de bumbac, lana. Este nerecomandabila parcurgerea traseelor, in tenisi, bascheti sau espadrile. O pereche de bocanci cu talpa profilata va apara piciorul mai bine de bolovanisul crestelor si de umiditate excesiva. Dar nu-i inaugurati intr-un astfel de traseu. incaltamintea nepurtata iti poate transforma excursia intr-un calvar si ar fi pacat sa iti strici excursia.
Tehnici de mers
Traseele montane se desfasoara uneori pe terenuri ce creeaza greutati in organizarea si executarea deplasarilor. in plus, conditiile meteorologice influenteaza in mare masura gradul de practicabilitate a drumurilor. Daca la cele aratate mai adaugam faptul ca potecile si drumurile inguste de munte pot fi usor blocate prin distrugeri, baraje, avalanse sau prin doborarea cu exploziv a stancilor in locurile inguste, in pasuni, in defileuri, ne putem usor inchipui cate greutati trebuie sa invinga turistii pana la inceperea escaladarii sau ascensiunii, care de fapt solicita cel mai mare efort.
Mersul la munte trebuie sa fie cat mai economic posibil , fapt care se realizeaza prin evitarea eforturilor deosebite si utilizarea rationala a terenului :
- la pornire se va merge intr-un tempo mai lent, ajungand treptat la viteza normala de mers;
- tot timpul ochii cerceteaza terenul, cautand locurile prin care vom pasi;
In urcus panta nu permite sa se abordeze solul cu calcaiul, ci cu varful talpii sau cu toata talpa. Abordarea cu varful piciorului este specifica incepatorilor deoarece articulatia gleznei acestora nu este obisnuita cu amplitudinea prea mare dinapoi spre inainte, intrucat la ses piciorul atinge solul in ordinea calcai- talpa-varf. Mentionam ca dupa 3/5 din perioada totala de sprijin pe pamant, calcaiul, talpa si apoi varful piciorului se ridica treptat si parasesc solul. Urcarea pe varfuri, cu calcaiul aproape intotdeauna in aer, duce la obosirea muschilor gambei si ai coapsei.Prin urmare acest fel de deplasare este epuizanta pentru muschii respectivi.
Abordarea solului cu toata talpa deodata este cea mai avantajoasa, intrucat ofera suprafata mare de contact cu solul ( deci stabilitate maxima ) si posibilitatea de a calca fara nici o zdruncinatura ( caci, in timp ce corpul se sprijina solid pe un picior, celalalt, fara a avea greutatea repartizata pe el, se duce inainte si se sprijina pe talpa, fara nici un soc pentru corp ). La sprijinirea corpului pe toata talpa, muschii gambei nu se incordeaza decat o foarte mica perioada din timpul mersului; acest mers permite piciorului un timp de odihna dupa fiecare timp de lucru. in acest scop sunt necesare exercitii pentru a-i obisnui pe montaniarzii cu deplasarea greutatii corpului fara incordarea muschilor si cu acomodarea gleznei prin rotirea gambei dinspre inapoi spre inainte.
In Coborare: Pe pante cu inclinarea pana la 15% efortul mersului in coborare nu atinge valoarea lucrului mecanic de la mersul in teren ses. Cand pantele au insa 25% efortul este sensibil egal cu cel al mersului pe orizontala, iar la inclinari mai mari, lucrul mecanic in coborare devine mai mare decat cel in teren ses; pentru cine nu stie sa amortizeze socul contactului fiecarui pas cu pamantul sau efectul acceleratiei gravitatiei, oboseala in coboras este mai mare chiar decat oboseala urcusului aceleiasi pante. Daca s-ar putea pastra regularitatea pasului si daca s-ar frana in intregime la fiecare pas efectul de cadere al corpului la vale, atunci efortul de franare ar fi egal cu efortul de urcare al aceleiasi pante. Cei fara experienta nu incearca sa franeze deplasarea decat dupa 5-6 pasi, cand vad ca viteza de miscare devine periculoasa. Franarea brusca supune muschii la un efort cu mult peste puterile lor; ei se incordeaza (contractandu-se) in asa fel incat, de multe ori, se pot produce rupturi de fibre, deplasari de tendoane, sau cand franarile se repeta des, pot avea loc grave ataxii musculare
